Anunț îmbucurător pentru elevi! Alocațiile celor care participă la olimpiadele naționale se vor mări. Premierul Nicolae Ciucă a explicat, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu lotul olimpic de matematică al României, că vor primi mai mulți bani pentru performanțele lor.
Un anunț îmbucurător vine din partea Premierului Nicolae Ciucă pentru elevii care participă la olimpiadele naționale. În cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu lotul olimpic de matematică al României, care s-a clasat pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori (BMO 2022), oficialul a anunțat faptul că alocația zilnică a elevilor participanți la olimpiada națională se va dubla, iar valoarea premiilor se va majora.
”Speranța noastră pentru viitor sunteți voi și se discută mult în spațiul public despre ce fac olimpicii români când finalizează studiile liceale, după ce optează pentru universitățile de prestigiu. Nu vreau să vă conving să faceți altceva, faceți ceea ce credeți voi că este de făcut, dar nu uitați că tot ceea ce ați învățat s-a întâmplat aici în familia voastră, în școala românească, alături și îndrumați de profesorii români care v-au adus să performanți la nivelul acesta”, a transmis Premierul.
Vezi și MINISTRUL EDUCAȚIEI A FĂCUT ANUNȚUL. CE MODIFICARE ÎI AȘTEAPTĂ PE ELEVI
Mai mult decât atât, Premierul a mai declarat, la Palatul Victoria, că este de datoria Guvernului să genereze un sistem de promovare bazat pe merit.
”Ca atare, măcar să vă aduceți aminte, să apreciați și să onorați munca pe care au făcut-o părinții voștri și profesorii voștri. Restul depinde doar de voi. Iar noi să putem să facem ceea ce se cuvine astfel încât să vă sprijinim cât mai mult și să vă convingem că indiferent unde veți învăța în viitor, atunci când considerați că se cuvine, să vă întoarceți acasă. E responsabilitatea noastră, a Guvernului, mai ales cât sunteți încă acasă, făcând performanță sub culorile României, să generăm un sistem de promovare bazat pe merit și valoare profesională autentică în societate, în care performanța să fie recunoscută”, a mai transmis oficialul, arată stirilekanald.ro.
Sursă foto: Pixabay